• Română
  • English

În memoriam doctorului habilitat în științe biologice, profesorului universitar, membrului corespondent Andrei PALII – savant redutabil, remarcabil genetician

                                        

                                        01.05.1940- 25.02.2021

Comunitatea științifică, specialiștii din domeniul geneticii, ameliorării plantelor au primit cu profundă tristețe trecerea în eternitate a doctorului habilitat în științe biologice, profesorului universitar,  membrului corespondent al AȚM,  Andrei PALII,  eminent savant în domeniul geneticii.

Andrei PALII s-a născut la 1 mai 1940 în satul Scorțeni, raionul Telenești. După absolvirea școlii de 7 ani din satul natal urmează studiile la Colegiul Agricol din Cucuruzeni, raionul Orhei, pe care l-a absolvit cu mențiune în 1958.  În anul 1964 finalizează cu mențiune Facultatea de Agronomie a Institutului Agricol ,,M. V. Frunze" din Chișinău. Din 1965 s-a dedicat cercetărilor științifice în domeniul geneticii și ameliorării plantelor, urmând studiile doctorale la Secția de Genetică a Plantelor din cadrul Academiei de Științe a Moldovei. După finalizarea cărora activează în funcția de cercetător științific inferior (1968-1971), ulterior  cercetător științific superior (1971 - 1974) în aceeași Secție de Genetică a Plantelor a AȘM.

A susținut teza de doctor în științe agricole în anul 1969 cu tema: ,,Изучение типа цитоплазмы, уровня насыщения и влияния места репродукции стерильных аналогов линий кукурузы при их гибридизации”.

Între anii 1974-1975 a fost șef de laborator la Institutul de сercetări științifice pentru porumb și sorg (actualmente Institutul  științifico-practic de fitotehnie ,,Porumbeni”).

În anul 1975 este ales prin concurs în funcție de conferențiar universitar la catedra de Ameliorare și Producere a semințelor a Universității Agrare de Stat din Moldova.

Gradul științific de doctor habilitat în științe l-a obținut în anul 1984 urmare a susținerii tezei cu tema  ,,Улучшение качества кукурузы селекционногенетическими методами” în Consiliul științific specializat al Institutului ucrainean de cercetări științifice în fitotehnie, ameliorare și genetică “B. Iuriev” din Harcov.

În 1986 a fost ales prin concurs profesor universitar la catedra de Ameliorare și Producere a Semințelor a UASM, instituție în care a activat pe întreaga ulterioară perioadă. Predă cursurile de genetică generala, evoluționism și ameliorarea speciala a plantelor.

Membrul corespondent Andrei Palii a realizat studii importante în direcția controlului genetic și utilizarea în practică a diferitor tipuri și surse de androsterilitate citoplasmică la porumb. Se consacră cu plenitudine cercetărilor teoretice și practice consacrate studiului și utilizării variabilității genetice în procesul de ameliorare a porumbului pentru calitatea bobului. În urma cercetărilor efectuate a creat o colecție de circa 400 analogi de linii consangvinizate, ce conțin în genomul lor genele o2, fl2, wx, su2, care se folosește pe larg în programele de genetică și ameliorare a calității bobului de porumb, atât în republică, cât și în alte instituții peste hotare. Pentru prima dată a descoperit o genă nouă a endospermului – cfl2, care condiționează manifestarea fenotipică a genei fl2, asociate cu un conținut sporit de lizină și meteonină în bob. A depistat noi surse genetice cu conținut înalt de lizină în bob, inclusiv cinci, care au în genomul lor alela o2 și două – alela fl2. Utilizarea diferitor metode genetice și de ameliorare a permis crearea unui bogat material inițial pe baza căruia au fost obținute câteva variante de hibrizi de porumb.

Cercetările s-au încununat cu crearea și omologarea a 4 hibrizi de porumb: Moldovenesc 423 L, Chișinău 307 LP, Chișinău 297 wx, Chișinău 401L. Prof. univ. A. Palii a fost de asemenea coautor a 2 soiuri de grâu durum de toamnă și 2 soiuri de soia omologate, un brevet de invenție. A publicat cca 200 lucrări științifice, inclusiv 40 lucrări didactico-metodice. În anul 1998 a editat primul manual în limba română „Genetica”, lucrare pentru care a fost distins cu Premiului Național pentru Știință și Tehnică (2004).

Sub conducerea profesorului A. PALII au fost pregătiți 2 doctori habilitați în științe și 10 doctori în științe, inclusiv 3 cetățeni din alte țări.

Drept recunoaștere a meritelor Dumnealui în cercetările de genetică vegetală și activitate didactică în 1998 profesorul universitar A. Palii devine academician al Academiei Internaționale de științe Ecologice și Securitate Vitală, în anul 2000 – academician al Academiei Internaționale în domeniul Învățământului Agrar, iar în anul 2007 – membru corespondent al AȘM în  specialitatea Genetică. A fost decorat cu medalia „Meritul Civic” (1993), ordinul „Gloria Muncii” (2005), Medalia „60 de ani ai AȘM” (2006).

Profesorul universitar A. PALII a activat în calitate de membru al Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare, membru Consiliului Național pentru Soiurile de Plante, membru al colegiului de redacție a revistei „Știința Agricolă”.

Este semnificativă contribuția adusă de membrul corespondent Andrei PALII la dezvoltarea științei moldovenești și la afirmarea școlii autohtone în genetica vegetală.

Trecerea în neființă al geneticianului, membrului corespondent Andrei PALII este o pierdere enormă pentru comunitatea științifică, universitară și societatea din Republica Moldova.

Colectivul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Asociația Obștească Științifică a Geneticienilor și Amelioratorilor din Republica Moldova  exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor, rudelor și apropiaților, în legătură cu plecarea în lumea celor veșnici a eminentului savant Andrei PALII.

Dumnezeu să-l odihnească în pace