• Română
  • English

În memoriam doctorului habilitat în științe agricole ROTARU Tudor

  În memoriam doctorului habilitat în științe agricole ROTARU Tudor

                                                   

  
Colectivul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, Societatea Obștească Științifică a Geneticienilor și Amelioratorilor din Republica Moldova  exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, colegilor, rudelor și apropiaților, în legătură cu plecarea în eternitate a doctorului habilitat în științe agricole,  eminentului savant în domeniul ameliorării florii soarelui TUDOR ROTARU.
 
Domnul ROTARU Tudor s-a născut la 4 martie 1950 în satul Nicoreni, raionul Drochia. După absolvirea Institutului Agricol în num. M. Frunze din Chişinău (1972)  activează în calitate de șef de sector (s.Nicoreni), ulterior agronom principal în s. Limbenii Noi, raionul Glodeni. În activitatea în cercetare a parcurs toate treptele, începând cu cercetător științific stagiar în cadrul ICCC AȘP “Selecția”. Din 1999 a activat în calitate de Director al Centrului de Cercetări Științifice “Magroselect”.  În anul 1984 susține cu succes teza de doctor în științe agricole, iar în anul 2001 teza de doctor habilitat în științe agricole cu titlul “Ameliorarea florii soarelui la heterozis”.
Domnul ROTARU Tudor a fost un cercetător remarcabil în domeniul ameliorării și producerii semințelor de floarea-soarelui, recunoscut atât în țară, cât și peste hotare.
Domnul ROTARU Tudor a contribuit activ la pregătirea cadrelor de înaltă calificare, participând la audierea și aprecierea tezelor de doctorat în calitate de referent oficial și membru al consiliilor științifice specializate instituite în IGFPP pentru evaluarea tezelor de doctor și doctor habilitat.
 
Doctorul habilitat în științe agricole,  Tudor ROTARU a fost  autor şi coautor a 10 hibrizi de floarea soarelui, caracterizați prin nivelul înalt de productivitate și rezistență la lupoaie. Rezultatele științifice  au fost  publicate în circa 70 lucrări științifice.
 
Dumnezeu să-l odihnească în pace.