Institute of Genetics,
Physiology and Plant Protection
Ministry of Education,
Culture and Research
La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, în ziua de 7 iunie 2017, o întrevedere a prim-vicepreședintelui AȘM, acad. Ion Tighineanu cu dl Basil Nikas, reprezentantul Institutului de Creșteri Economice și Reforme Legale din SUA, cu care Institutul de Generică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al AȘM a încheiat un parteneriat. La întrevedere au participat dr. hab. Vasile Botnari, director al Institutului Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor (IGFPP) și acad. Boris Gaina, academician-coordonator al Secției Științe Agricole a AȘM.
În cadrul dialogului s-au discutat posibilitățile de organizare a unui summit, la Chişinău, cu participarea oamenilor de afaceri şi factorilor de decizie din Republica Moldova, experţi din țările europene și SUA, în scopul consolidării unei conexiuni de colaborare mai flexibilă atât pe segmentul științific, cât și de promovare a imaginii Republicii Moldova în lume, a științei și rezultatelor inovaţionale obţinute în domeniul ştiinţelor naturii şi agricole. Gazdă şi partener al evenimentului va fi IGFPP al AŞM, instituţie recunoscută prin realizările ştiinţifice la nivel naţional şi mondial. Totodată, părțile au discutat oportunitatea creării și lansării unui Centru care va iniţia şi finanţa proiecte de promovare şi implementare în sectorul real al economiei a tehnologiilor avansate şi altor realizări ale ştiinţei, în cadrul căruia un rol deosebit îi revine IGFPP al AȘM, unul din institutele de cercetare, lider în domeniu.
În contextul discuțiilor, prim-vicepreședintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a subliniat faptul că, în Republica Moldova, actualmente, este o situație mult mai dinamică, în particular, în sfera cercetării, inovării, comunitatea științifică reușind să se asocieze la varii programe europene de cercetare. „Republica Moldova a fost asociată la Programul Comunitar Cadru 7, acum este asociată la Programul Orizont 2020. Țara noastră este, de asemenea, asociată la Programul COSME, care susține întreprinderile mici și mijlocii. „Este vorba de proiecte inovaționale și, bineînțeles, noi dorim să extindem aceste oportunități, iar ceea ce propun colegii din SUA, vine să confirme intenția de dezvoltare a acestor idei”, a precizat prim-vicepreședintele AȘM.
Academicianul a menționat, de asemenea, că este foarte important că reprezentanții Institutului de Creșteri Economice și Reforme Legale din SUA, prin intermediul parteneriatului constituit vor să investească în Republica Moldova, iar crearea Centrului care va finanța proiectele comune este mai mult decât salutabilă. IGFPP al AȘM vine cu un potențial uman impresionant, cu rezultate și biotehnologii elaborate și desigur că această colaborare va deschide mari oportunități. „Noi avem nevoie de un transfer de competență, în primul rând, pe care îl așteptăm de la ei, pentru a crea condiții în crearea unui business inovativ cu participare internațională, în care noi am participa, ne-am învăța și, totodată, ni s-ar deschide noi oportunități, am avea deschidere către o piață mult mai largă a inovaţiilor, decât cea pe care o are la ora actuală Republica Moldova”, a punctat acad. Tighineanu, specificând că, finalmente, această inițiativă este și un proces de a învăța arta unui business inovativ cu participare internațională, iar partea moldavă are doar de câștigat. Fără investiții, susține prim-vicepreședintele AȘM, este foarte greu, iar propunerile lansate pot deschide noi viziuni și posibilități în contextul vectorului nostru de dezvoltare.
Dl Basil Nikas a relatat, la rândul său, despre parteneriatul cu Institutul de Generică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al AȘM, în perfecţionarea tehnologiilor de cultivare a plantelor, care merită să fie implementate atât în Republica Moldova cât şi peste hotare. Fiind deja de doi ani în ţara noastră, D-lui a sesizat că noi dispunem de un potențial uman şi realizări ştiinţifice de valoare, despre care trebuie să se știe toată lumea. Cât privește colaborarea cu IGFPP, aceasta a început acum jumate de an, perioada în care partenerii au definitivat interese comune și mai multe proiecte, pe care planifică să le realizeze în comun. Reprezentantul instituției din SUA, a specificat că în cadrul parteneriatului, în scurt timp, la Chișinău, vor sosi delegații de experți și oameni de afaceri din Italia şi Grecia cu intenţia de a realiza proiecte investiţionale în țara noastră. Expertul american consideră că anume Republica Moldova este acea țară, cu rezerve enorme de produse alimentare ecologice, care trebuie valorificate și promovate la nivel naţional cât şi internațional, iar colaborarea cu IGFPP al AȘM va fi de lungă durată, deoarece există o perspectivă de extindere şi dezvoltare a acestui institut.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM