Institute of Genetics,
Physiology and Plant Protection
Ministry of Education,
Culture and Research
Cea de a doua ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii “TRAIAN VUIA” Timişoara a găzduit 222 de proiecte de inventică, din 12 ţări. În perioada 25-27 mai, Casa Tineretului din Timişoara a fost vizitată de sute de timişoreni curioşi să admire şi să încerce cele mai noi produse şi servicii prezentate de inventatori din Norvegia, Croația, Ucraina, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Iraq, China, Belarus, Siria, România,Moldova.
Evenimentul, co-finanţat de Consiliul Judeţean Timiş, a fost organizat de Societatea Inventatorilor din Banat, sub coordonarea domnului Remi Rădulescu - preşedinte SIB,.
Ca membru fondator al Societăţii Inventatorilor din Banat, Clusterul de Energii Sustenabile din România – ROSENC a avut deosebita plăcere de a oferi patru premii speciale pentru Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava şi Institutul Naţional De Cercetare Dezvoltare Pentru Securitatea Minieră Şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX Petroşani, inclusiv pentru inventatorii: Ioan Davidoni, România şi Savo Radovic, Serbia.
În urma celor trei zile de jurizare, festivitatea de premiere s-a bucurat de înmânarea a 222 de diplome, 132 medalii de aur, 56 de argint şi 34 medalii de bronz, 12 premii de excelenţă şi 45 de premii speciale. Partajarea proiectelor de inventică s-a realizat după următoarele criterii: noutate, aplicaţii, avantaje, preţ, impact social/ economic/ mediu.
Marele premiu al Salonului Internaţional de Invenţii şi Inovaţii “TRAIAN VUIA” Timişoara 2016, ediţia a doua, a fost câştigat de Cristian POP-MURARIU de la SC Comporsa SRL, pentru invenţia: INSTALAŢIE DE FORAJ POP M 250, ce se foloseşte la execuţia de foraje de mică şi medie adâncime la foraje de apă.
Juriul a fost format din: Hortensia RĂDULESCU, Dorica BOTĂU, Alexandru STOIAN, Camelia GURBAN, Adrian GROZEA, Hariton FLOREA, Viorica BODRUG, Kaya ALPASLAM, Mădălina ALBU şi preşedintele juriului, Ioan GROZESCU.
Domeniile invențiilor prezentate la Salon au fost : mecanică, motoare, mașini utilaje, procedee industriale, securitate, salvare alarmă, artă menajeră, materiale și echipamente comerciale, industriale și de birou, agricultură, zootehnie, horticultură, grădinărit, îmbrăcăminte, textile, medicină, optică, metode și materiale didactice, instrumente muzicale, material pentru arte, mijloace de transport, alimentație, paramedicină, sănătate, igienă, sport, noutăți practice, protecția mediului, jocuri.
Din numărul total de proiecte de inventică a acestui Salon Internaţional de Invenţii şi Inovaţii “TRAIAN VUIA”, ediţia II, Timişoara, România 17 au reprezentat realizările cercetărilor Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, menţionate cu 8 medalii de aur, 4 argint şi 5 bronz: Procedeu de tratare a grâului de primavara, MD 902, (2015-12-31) / medalie de argint, Ciclu de invenţii “Procedeu de obţinere a compoziției de antioxidanţi din pieliţă de miez de nucă” MD 4299 (2015-03-31); MD 835 (2015-07-31)/medalie de argint, Metodă de apreciere a viabilității grâului comun de toamnă după iernare. MD 694(2014-06-30)/medalie de bronz, Tomate (Solanum Lycopersicum L.), soiul Iulihirsutian MD188 (2015.07.31)/medalie de argint, (Solanum Lycopersicum L.), soiul Iuliperuan MD 189 (2015.08.31)/medalie de argint, Procedeu de multiplicare microclonală a viței de vie MD 705 (2013.04.19)/medalie de aur, Procedeu de producere a entomofagului Trichogramma spp.MD 10312016/medalie de bronz, High productivity early variety-clone Moldoveanca-4 of the Lavandula angustifolia Mill.73MD (2010-07-31) / medalie de bronz, High productivity midlle variety-clone Vis magic-10 of the Lavandula angustifolia Mill.74MD (2010-07-31)/ medalie de aur, High productivity late variety-clone Moldoveanca-4 of the Lavandula angustifolia Mill.75MD (2010-07-31)/medalia de bronz, Procedeu de micropropagare a plantelor de Actinidia arguta in vitro MD 605Z (2013.10.31)/medalia de bronz, Procedeu de obţinere a biomasei calusului de Rhodiola rosea in vitro biomasei calusului de Rhodiola roşea L. in vitro MD894Z (2015.11.30)/ medalie de aur, Un nou regulator de creştere şi dezvoltare a plantelor de viţă –de- vie MD 1012 2016 /medalie de aur, Soi nou de tomate Mary Gratefully MD 149 (2014.01.31)/ medalie de aur, Soi nou de tomate Jubiliar 60/20 MD 97 (2012.03.31)/ medalie de aur, Process for cultivation of grapevine seedlings MD 652 Z 2014.02.28/ medalie de argint, Hibrizi interspecifici de vita de vie (Vitis vinifera L. x Muscfadina rotundifolia Michx./ medalie de aur.
Inovatiile au fost appreciate cu 3 diplome de excelenţă: Dr. Sîromeatnicov Iulia, acad. Jacotă Anatolie, dr. hab. Botnari Vasile, dr. Cotenco Eugenia, Ciobanu Renata, dr. Chirilova Eleonora. Soiuri noi de tomate Solanum esculentum L. Iuliperuan şi Iulihirsutian; Mihnea N., Grati V., Lupaşcu G., Botnari V, Macovei M. Soi nou de tomate Mary Gratefully; Alexandrov Eugen, Botnari V., Gaina B. Hibrizi interspecifici de vita de vie (Vitis vinifera L. x Muscfadina rotundifolia Michx.)
Institutului i s-a decernat un premiu special pentru “Rezultate remarcabile de inventică şi inovare în domeniile geneticii, ameliorării, fiziologiei şi protecţiei plantelor”.