Institute of Genetics,
Physiology and Plant Protection
Ministry of Education,
Culture and Research
La 4 iunie 2013, Comisia metodică a Institutului de Genetică și Fiziologie a Plantelor al AȘM a realizat evaluarea executării programelor de cercetare pentru anul 2013 ce au drept obiective probleme de genetică, fiziologie și ameliorare a culturilor cerealiere. Membrii Comisiei metodice au atestat experiențele de câmp ce includ în calitate de obiecte de cercetare grâul, orzul, triticalele, secara, ovăzul, apreciind condiţiile, metodele de studiu, volum de lucru și gradul de realizare a sarcinilor planificate.
Cercetătorii Laboratorului Genetică Aplicată au prezentat experiențele de câmp montate pe o suprafață totală de 2,5ha, ce cuprind în câmpul de selecție cca 900 forme, 1500 linii de păioase, iar în câmpul de concurs - 26 forme de perspectivă. În testările culturilor comparative şi de concurs se realizează selectarea după un șir de parametri fiziologici, biochimici, agronomici a celor mai performante genotipuri de triticale, grâu durum și comun.
Membrilor Comisiei metodice au fost expuse și lucrările realizate de către cercetătorii Laboratorului Bioenergetică, fundamentate pe un nou concept elaborat de către m.cor. N.Balaur, ce are la bază implementarea unor noi biotehnologii în scopul majorării productivităţii plantelor C3 prin reducerea fotorespiraţiei şi îmbunătăţirea mecanismelor de asimilare a CO2. În baza analizei comparative morfofiziologice şi bioenergetice sunt monitorizate 39 forme de triticale și 13 de grâu durum, regeneranţi în generaţia a doua.
Conform obiectivelor aceluiași proiect de cercetări instituționale este apreciată diversitatea morfologică indusă de infecţia virală separat sau în complex cu razele gama complementar culturii in vitro la descendenţii somaclonelor de orz de primăvară, în total fiind evaluate 171 forme SC1 și 39 forme SC2.