• Română
  • English

Vizita conducerii Ministerului Educației, Culturii și Cercetării la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

                   

La 16 iulie curent, Dl  Ministru Igor ȘAROV, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a realizat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor. În cadrul întrunirii cu conducerea institutului, oficialul a fost informat cu cele mai valoroase realizări ale cercetătorilor, elaborările cu potențial de implementare în sectorul real al economiei.  De asemenea, au fost expuse rezultatele preconizate a fi obținute în cadrul celor 9 Programe de Stat inițiate în acest an. În timpul discuțiilor a fost eterată necesitatea asigurării unor proiecte de dezvoltare pe termen mediu și lung ce ar conduce la stabilitatea institutului; atragerea și menținerea tinerilor specialiști  în cercetare; posibilitatea de extindere a colaborării dintre cercetare și producere.

Înaltul oaspete a vizitat câmpurile experimentale, luând act de soiurile de culturi cerealiere, leguminoase, plante aromatice și medicinale create în cadrul institutului și omologate pentru cultivare în condițiile Republicii Moldova.

Au fost prezentate câmpurile de Miscanthus fondate  drept urmare a unei colaborări de mai mulți ani cu reprezentanții companiei Terravesta și Universității Aberystwyth. ce vizează implementarea acestei specii  în  producerea biocombustibilului, fitoremedierii. În acest context, a fost menționat proiectului de transfer tehnologic care a demarat începând cu 1 iulie curent în parteneriat cu SA Termoelectrica ce vizează  integrarea Miscanthusului  în ciclul de producere a energiei termice în sistemele de termoficare centralizată.