• Română
  • English

Conferința științifică internațională „Genetica, Fiziologia și Ameliorarea Plantelor” (Ediția VI-a)

La 9-10 octombrie 2017, își va ține lucrările Conferința științifică internațională   „GENETICA, FIZIOLOGIA ŞI  AMELIORAREA PLANTELOR (Ediția VI-a)
Inaugurarea lucrărilor va avea loc la 9 octombrie 2017, cu începere de la ora 10:00, în incinta Bibliotecii Ştiințifice  Centrale „A. Lupan”  a  AŞM (str. Academiei 5). 
Menținând tradițiile stabilite la prima ediție, care a avut loc în 1994, conferința are drept scop dezbaterea celor mai recente rezultate remarcabile din domeniul geneticii, fiziologiei și ameliorării plantelor, obținute de  cercetători din țară și peste hotare.
Manifestația științifică este organizată de  Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al AȘM și urmărește întrunirea savanților notorii, cercetătorilor și tinerilor preocupați de  cercetare din aceste domenii.
În cea de-a două zi a conferinței participanții la for vor lucra în ateliere pe secțiuni și vor vizita Laboratoarele de cercetare ale institutului (str. Pădurii, 20).

Programul evenimentului