Institutul de Genetică,
Fiziologie şi Protecţie a Plantelor
Ministerul Educaţiei,
Culturii şi Cercetării
La 20 octombrie 2015, comunitatea ştiinţifică, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecția a Plantelor al ASM, a pierdut un savant onorabil, coleg şi prieten.
Născut la 11 februarie 1941 în satul Hogineşti, r-ul Călăraşi. După absolvirea şcolii medii, în anul 1957 devine student al facultăţii de Biologie, chimie şi bazele agriculturii a Institutului Pedagogic « T.G. Şevcenco » din oraşul Tiraspol. După finalizarea studiilor superioare realizează serviciul în rândurile Armatei sovietice după care, începând cu anul 1964, activează în calitate de profesor şi inspector la Secţia raională de învăţământ, Străşeni.
În anul 1965 este admis la studii doctorale la Institutul de Botanică al Academiei de Ştiinţe a URSS din oraşul Sankt–Petersburg, pe care le finalizează cu susţinerea tezei de doctor în biologie (1969). Revine în ţară, fiind angajat la Grădina Botanică (Institut) a AŞM în calitate de cercetător ştiinţific inferior. În activitatea Sa în cercetare parcurge toate treptele, începând de la cercetător ştiinţific stagiar, până la şef de laborator. Realizările cercetărilor ştiinţifice găsesc apreciere înaltă, fiind generalizate în teza de doctor habilitat în biologie, susţinută în 1990. Din anul 1997 dl Vasile Florea activează în cadrul Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor al AŞM (Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecția a Plantelor al ASM) în funcţie de cercetător ştiinţific principal. Direcţiile de cercetare au fost axate de plantele medicinale din flora autohtonă, precum şi din diferite regiuni floristice, solicitate pe piaţa farmaceutică. Activitatea ştiinţifică a inclus multiple probleme ce ţin de evidenţierea posibilităţilor de cultivare a speciilor valoroase şi ameliorarea caracterelor utile în vederea sporirii productivităţii biologice, rezistenţei la factorii meteorologici şi fitopatogeni.
Doctorul habilitat Vasile Florea a realizat obiective de o semnificaţie majoră referitoare la evaluarea programului ontogenetic al creşterii şi dezvoltării plantelor medicinale, gradul de adaptabilitate al organismelor vegetale la condiţiile de cultivare, stabilirea strategiei ontogenetice a indivizilor realizate prin numeroase tactici ontogenetice ce asigură un grad de stabilitate al indivizilor, şi respectiv al populaţiilor de plante în condiţii noi de cultivare.
În cadrul programelor de activitate dl V. Florea a încercat în cultură circa 400 specii de plante anuale, bienale şi perene, mobilizate din flora autohtonă şi din diferite regiuni floristice ale Terei. Evidenţierea polimorfismului caracteristic speciilor de plante şi unităţilor taxonomice mai mici, care se manifestă prin variabilitatea caracterelor cantitative şi calitative, a permis să selecteze numeroase forme de perspectivă pentru cultivare. Participă activ la pregătirea cadrelor de înaltă calificare, fiind conducător la 5 doctoranzi. Timp de mai mulţi ani a fost preşedinte al Comisiei examenelor de licenţă la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi Universitatea de Stat din Tiraspol.
Dl Vasile Florea este autor a 6 monografii şi circa 250 publicaţii. Rezultatele sunt protejate de 8 brevete de invenţie, apreciate cu diplome şi medalii. Calificativele profesionale sunt apreciate nu doar în cadrul academic. Doctorul habilitat Vasile Florea rămâne a fi un consultant autoritar şi pentru cultivatorii de plante medicinale, fiind deseori invitat cu comunicări la emisiunile radio şi TV, popularizând importanţa cultivării plantelor medicinale nu numai în scopul obţinerii şi utilizării produselor fitofarmaceutice, dar şi în vederea protejării genofondului vegetal.
În aceste clipe cernite suntem alături de familia, rudele, prietenii şi colegii, celui care a fost doctorul habilitat în ştiinţe biologice Vasile FLOREA, exprimându-le sincere condoleanţe şi sentiment de profundă compasiune.
Dumnezeu să-i dea iertare şi odihna binemeritată între aleşii Săi