Se anunţă susţinerea tezei de doctor
Pretendent NOVAC Tatiana
Conducător ROŞCA Victor, doctor în științe agricole, conferențiar universitar
Consiliul ştiinţific specializat D 10.411.05-01
Tema tezei: OPTIMIZAREA METODELOR DE CULTIVARE A MĂRARULUI ŞI PĂTRUNJELULUI PENTRU FRUNZE
Specialitatea 411.05 - Legumicultură
Data 17 septembrie 2015
Ora 1400
Local Sala de conferinţe a Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al ASM
Principalele publicaţii ştiinţifice la tema tezei ale autorului (se indică monografiile, articolele ştiinţifice în reviste ştiinţifice de profil)
1. Novac Tatiana. The influence of the conditions of growth on the morphological traits of dill plants. În: Buletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, 2012, nr. 69 (1) Horticulture, p. 274-280, 0,38 c.a. ISSN 1843-5254. (Cat. B+)
2. Novac Tatiana. Influence of growth regulators on germination seeds of dill and parsley. În: Buletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, 2011, nr. 68 (1) Horticulture, p. 257-260, 0,20 c.a. ISSN 1843-5394. (Cat. B+)
3. Novac Tatiana. Content of nitrates and pigments in leaves of some parsley cultivars grown in greenhouse.În: Buletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, 2011, nr. 68 (1) Horticulture, p. 261-264, 0,18 c.a. ISSN 1843-5394. (Cat. B+)
Rezumatul tezei
1.Problematica abordată
Investigațiile au avut ca scop studierea diferitormetode de cultivare a mărarului şi pătrunjelului pentru frunze în vederea evidențierii elementelor tehnologice ce asigură obţinerea producţiilor înalte, de calitate superioară, eşalonate pe o perioadă cât mai lungă de timp şi economic acceptabile.
2. Conţinutul de bază al tezei
- Studierea particularităţilor de creştere şi de producţie a mărarului şi pătrunjelului pentru frunze în funcţie de metoda de cultivare în spaţii protejate;
- Determinarea productivităţii și calității mărarului în dependenţă de epoca de semănat;
- Stabilirea capacității optime a ghivecelor utilizate la creşterea mărarului şi pătrunjelului pentru frunze;
- Evaluarea gradului de eficienţă a diferitor tehnologii de cultivare din punct de vedere economic.
3. Principalele rezultate obţinute
S-a determinat productivitatea culturii de mărar și pătrunjel pentru frunze în funcție de proprietăţile genetice ale soiului. S-a stabilit că înființarea suprafețelor de mărar și pătrunjel în spații protejate (Solar, Tunel jos, Agryl) reduce perioada de la semănat până la răsărirea în masă a plantelor, majorează indicii biomorfologici și potențialul de acumulare a producției. Producția de masă proaspătă obținută la mărar în tehnologiile studiate, s-a arătat profitabilă în comparație cu varianta martor cu: 185% cultura în Solar, 153% cultura în Tunel jos și 138% cultura protejată cu Agryl, la pătrunjel cu: 205% cultura în Solar, 125% cultura în Tunel jos și 117% cultura protejată cu Agryl. S-a constatat că semănatul mărarului în perioada aprilie – mai, permite plantelor desfăşurarea în condiţii bune a proceselor fiziologice, care determină creşterea şi menţinerea unei perioade mai îndelungate a producţiei de masă proaspătă în stare de consum. Semănatul în perioada respectivă asigură obținerea producțiilor maxime de 1,22 kg/m2 și 1,15 kg/m2. S-a stabilit corelaţia între capacitatea ghiveciului (TO-6,5; TO-8,0; TO-9,5; TO-11,0) și lungimea părţii aeriene a plantelor de mărar, și pătrunjel pentru frunze, ce se prezintă ca fiind semnificativă (r=0,9946) are un efect direct asupra părţii aeriene a plantelor și producției obținute la un ghiveci.