Institutul de Genetică,
Fiziologie şi Protecţie a Plantelor
Ministerul Educaţiei,
Culturii şi Cercetării
Pavel CHINTEA s-a născut la 9 iulie 1938 în satul Pănăşeşti, r-nul Străşeni, unde și termină şcoala de 8 ani, după care continuă învățătura la Şcoala de medicină (1953-1956). Studiile superioare le obţine la Institutul de Farmacie şi Medicină din or. Zaporojie, Ucraina, unde absolvește facultatea de Farmacie (1961-1966). Primii paşi în cercetare i-a realizat la Institutul de Chimie al AŞM în perioada studiilor de doctorat (1967 – 1970). Din acel timp acumulează vaste cunoștințe și un bogat material experimental în domeniul chimiei compuşilor naturali şi fiziologic activi, ceea ce a servit ca reper în elaborarea şi susţinerea cu succes a tezei de doctor în chimie (1970). În baza cercetărilor ample și rezultatelor inovative din domeniul chimiei regulatorilor naturali de creștere în anul 1985 susține teza de doctor habilitat, iar în 1988 pentru activitatea didactică prodigioasă obţine titlul de profesor universitar.
De la început s-a încadrat activ în activitatea ştiinţifică, exercitând diverse funcţii, de la cea de cercetător ştiinţific inferior până la şef de laborator. Profesorul Pavel CHINTEA este cunoscut în ţară şi peste hotare ca savant cu renume în domeniul chimiei compuşilor naturali şi fiziologic activi, în special al chimiei glicozidelor steroidice, fenolice şi flavonoidice.
Profesorul P.CHINTEA a dezvoltat cu succes cercetările fondate în Republica Moldova de către academicianul Gh. LAZUREVSCHI, elucidând interlegăturile dintre structura şi activitatea biologică, perspectivele aplicării în economia naţională a glicozidelor steroidice izolate din diferite surse vegetale naturale. În colaborare cu colegii și discipolii, a obţinut peste 500 substanţe chimice noi cu proprietăţi reglatoare de creştere destinate agriculturii, ecologic inofensive, ce sporesc productivitatea plantelor de cultură (legumicole, spicoase, tehnice (tutun, sfecla de zahăr), pomicole, viţa de vie ş.a.) şi rezistenţa lor faţă de condiţiile climaterice nefavorabile şi boli. Patru din aceste preparate – Moldstim, Ecostim, Pavstim, Mestim – au fost omologate şi implementate în Moldova, Rusia, Belarus şi sunt în proces de omologare în România.
Unele din glicozidele steroidice izolate şi studiate de profesorul P. CHINTEA prezintă deosebit interes pentru medicină, deținând efect antitumoral, antivirotic, imunomodulator, antibacterian, antioxidant. În rezultatul unor studii ample a fost creată şi înregistrată în Registrul Medicamentului o remedie farmaceutică “Pacovirin”, care a trecut testările clinice în ţară, este omologată şi se produce la uzina “Farmaco”.
Rezultatele ştiinţifice sunt reflectate în cele peste 1000 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 7 monografii. Relevanţa cercetărilor realizate este confirmată de 300 brevete de invenţii, care au fost prezentate la Saloane şi Expoziţii Naţionale şi Internaţionale şi menţionate cu diplome şi medalii.
Doctorul habilitat P. CHINTEA a participat la peste 80 simpozioane, congrese, seminare organizate în Republica Moldova, Federația Rusă, Italia, Spania, România, Franţa, Japonia, SUA, India, Suedia, Coreea de Nord etc. A colaborat cu diferite instituţii de profil din Bulgaria, România, Ungaria, SUA, Franţa etc. А activat în proiectul “Inco-Copernicus”, realizat de o echipă de cercetători din 30 de ţări. A fost și este conducătorul a mai multe proiecte bilaterale, inclusiv cu Belarus, demarat în acest an.
Profesorul Pavel CHINTEA contribuie activ la pregătirea cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare, având elaborate şi susţinute sub conducerea dumnealui 25 teze de doctor şi doctor habilitat, actualmente este conducător ştiinţific al tezelor de doctorat a 3 doctoranzi.
Activitatea inovaţională a D-lui P. CHINTEA a fost menţionată cu titlul Inventator Emerit al Republicii Moldova (1987), Inventator Emerit de elită al României şi cu mai mult de 100 medalii de aur şi argint la Saloanele internaţionale din Bruxelles, Budapesta, Sofia, Pittsburg, Iaşi, Bucureşti.
Pentru activitate fructuoasă, merite deosebite în cercetare, profesorului Pavel CHINTEA i s-a conferit Premiul de Stat al Republicii Moldova (1987), premiul prezidiului AŞM (1982, 1998), premiul Academiei de Științe din Ucraina, Belarus, Medalia “Meritul civic al R.M.” (2001), premiul Guvernului Republicii Moldova pentru ciclul de invenţii al glicozidelor steroidice (1999, 2004), Medalia de Aur a organizaţiei Mondiale de proprietate Intelectuală (OMPI), inventator remarcabil (2001), ordinul tehnico-ştiinţific şi cultural „Leonardo da Vinci”, Ordinul „Henri Coandă cl.1” şi Ordinul „Aurel Vlaicu” (2004), Ordinul „Inventator 2005”, Ordinul ştiinţific „Gogu Constantinescu” (2007), ordinul „Gloria muncii” (2010).
Realizările Domniei Sale au servit ca bază pentru alegerea în calitate de Academician al Academiei de Ştiinţe din New York, Academiei Internaţionale de Informatizare şi Societăţii Academiei a plantelor netradiţionale şi rare.
Cu ocazia acestei onorabile aniversări, exprimăm cele mai sincere sentimente de recunoştinţă pentru aportul în dezvoltarea chimiei compuşilor naturali şi fiziologic activi, dorindu-i distinsului savant, profesorului universitar Pavel CHINTEA multă sănătate, prosperitate, perseverenţă, ani de viaţă lungă şi noi realizări marcante.